IMAGINEA ZILEI | Fotografie dintr-un film mut. Doar Halep și Kvitova socializează

IMAGINEA ZILEI | Fotografie dintr-un film mut. Doar Halep și Kvitova socializează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu! Nu au stat la coadă la dentist și nici nu au așteptat să-și plătească vreun impozit. Cele mai bune jucătoare ale lumii au „jucat” la trecerea timpului în așteptarea festivității de deschidere de la WTA Finals din Singapore, turneu ce a debutat luni și se va încheia duminică.

Obiectivele fotoreporterilor prezenți la Turneul Campioanelor din Singapore surprind zi de zi  instantanee din culisele competiției la care participă și Simona Halep. Cu o curiozitate de motani, unii dintre jurnaliștii acreditați reușesc să pătrundă chiar și în culise, acolo unde reginele circuitului își recapată naturalețea. Își dau jos măștile cu zâmbet larg și se refugiază în lumea lor. În lumea virtuală, mai exact, pentru că o imagine ce face în prezent înconjurul lumii dezvăluie „strânsa prietenie” ce le leagă pe protagonistele unui sport individual în care contează orice detaliu. 

Dacă Simona Halep și Petra Kvitova par a-și fi găsit un fir de despicat în patru, celelalte șase vedete ale sportului alb fie frunzăresc paginile telefonului, fie revăd cu ochii minții partitura abordată în arena din Singapore. Mereu atentă cu imaginea sa, Maria Șarapova (1,88 m) a venit cu două perechi de pantofi. Poate acest amănunt să-i fi lăsat un gust sălciu colegei de așteptare, Eugenie Bouchard?


 Simona Halep, locul 4 WTA, va evolua, miercuri, de la ora 11.00, împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA, în etapa a doua a Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor, competiție care se desfășoară la Singapore. Sesiunea de miercuri va începe la ora 08.30, cu partida de dublu dintre Alla Kudriavțeva/Anastasia Rodionova (Rusia/Australia) – Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia), și va continua cu meciul Williams – Halep.

Cele două sportive s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câștigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 și s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, și cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati. La Singapore, Serena Williams și Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar Serena Williams pe sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, scor 6-4, 6-4.

Partida dintre învinsele din prima etapă, Ana Ivanovici – Eugenie Bouchard, va avea loc de la ora 14:30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×